joi

Ce trebuie să facem în momentul în care suntem amendaţi

Există situaţii în care, pentru anumite fapte săvârşite şi unde nu intervine răspunderea penală, se aplică sancţiunea contravenţională, prin care se încearcă prevenirea săvârşirii anumitor fapte cu o gravitate care nu intră în sfera penală.

În continuare vă vom aduce la cunoştinţă anumite recomandări pe care trebuie să le aveţi în vedere în cazul în care vă veţi confrunta cu această situaţie.

1. În primul rând, persoana care doreşte să vă sancţioneze trebuie să se legitimeze şi să-şi prezinte calitatea – agent constatator.
2. Trebuie să va aducă la cunoştinţă ce normă de drept aţi încălcat.
3. Trebuie să consemneze exact împrejurările, modul, mijloacele şi locul comiterii faptei.
4. Trebuie aduse în atenţie elementele de orientare temporo-spaţiale.
5. Trebuie să vă indice foarte clar temeiul de drept în baza căruia se va aplica contravenţia.
6. Trebuie avut în vedere dacă pericolul social sau împrejurarea pot conduce la aplicarea unui avertisment contravenţional.
7. Mai mult decât atât, încadrarea trebuie să fie una corectă şi proporţională cu gravitatea faptei pentru care se aplică contravenţia.
8. Trebuie să informeze că puteți avea obiecţii sau adăugiri la datele completate de funcţionar.
9. Trebuie să vă indice locul unde puteţi să contestaţi procesul verbal de contravenţie, cu posibilitatea de a achita în 48 de ore jumătate din cuantumul amenzii, precum şi termenul de contestate a procesului verbal de contravenţie.
10. De asemenea, procesul verbal de contravenţie trebuie semnat de părţi, iar dacă dumneavoastră refuzaţi, se va semna de un martor asistent, urmând că acesta să vă fie comunicat prin postă.

În cazul în care se va ajunge în faţa instanţei de judecată, trebuie să aveţi o atitudine procesuală activă, întrucât procesul verbal de contravenţie se bucură de legalitate. Atât funcţionarul, cât şi dumneavoastră, trebuie să demonstraţi caracterul legal sau neadevărat al acestuia.

Probele care vin în demonstrarea nevinovăţiei dumneavoastră (conform C.E.D.O. vă bucuraţi de prezumţia de nevinovăţie) trebuie depuse în ordinea şi la termenele impuse de instanţa de judecată.

Niciun comentariu: