duminică
Modificarile aduse de noua lege a Adoptiei
Avocatul Laura Scutaru, expert Garbo, ne face cunoscute modificarile aduse de Noua Lege a Adoptiei. Au prioritate la adoptie rudele copilului care fac parte din familii extinse, dar si alte persoane cu care copilul a stat in conditii optime cel putin sase luni;
Avocat Laura Scutaru - Expert Garbo
Laura Scutaru este Membra a Baroului Bucuresti si Colaborator al Casei de Avocatura Coltuc. Laura a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti
Modificarile aduse de Noua Lege a Adoptiei
In data de 7.12.2011, in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 860, partea I, a fost publicata Legea nr. 233/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei. Acest act normativ a intrat in vigoare in termen de 4 luni de la data publicarii in Monitorul Oficial, cu exceptia anumitor prevederi care au intrat in vigoare in termen de 3 zile de la aceasta data. Astfel, la data de 7.04.2012 Legea nr. 233/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei a intrat in vigoare si isi produce pe deplin efectele.
Prin aceasta lege au fost aduse cateva modificari Legii 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, printre care:
- Cadrul juridic a fost revizuit, in sensul ca au fost redefinite notiunile de adoptie interna si adoptie internationala si a fost introdus criteriul resedintei familiei care adopta in locul criteriului domiciliului;
- Mai mult, o serie de dispozitii care vizeaza conditiile de fond ale adoptiei au fost corelate cu noul Cod Civil;
- Copiii cu parinti necunoscuti pot fi declarati adoptabili dupa 30 de zile de la emiterea certificatului de nastere;
-Copiii aflati in sistemul de protectie sociala fata de care parintii manifesta dezinteres timp de un an, pot fi declarati adoptabili dupa un an in care Directia de asistenta sociala constata in mod clar faptul ca nu a existat nicio legatura intre copil si familia biologica si ca nu exista posibilitati de reintegrare a lui;
- Introducerea probei ADN in cadrul procedurii de incuviintare a adoptiilor unor copii care provin din relatii extra conjugale ale sotilor;
- Doar familiile pot adopta unul sau mai multi copii, insa exista si exceptii, de exemplu in cazul in care unul dintre adoptatori sau ambii au murit ori atunci cand adoptia anterioara a incetat din orice al motiv;
- Doua persoane de acelasi sex sau cele cu handicap mintal nu pot adopta un copil, iar copiii ai caror parinti naturali nu au implinit varsta de 14 ani nu pot fi adoptati. Doi frati vor fi adoptati separat numai daca instanta judecatoreasca hotaraste ca este in interesul superior al copilului, cu o motivare expresa in acest sens;
- Au prioritate la adoptie rudele copilului care fac parte din familii extinse, dar si alte persoane cu care copilul a stat in conditii optime cel putin sase luni;
- Persoanele condamnate pentru infractiuni contra persoanei sau familiei, trafic de fiinte umane sau consum de droguri nu au dreptul sa infieze un copil;
- Adoptatorul sau familia adoptatoare va primi un atestat care certifica abilitatile parentale, dar si indeplinirea garantiilor morale si materiale pentru cresterea armonioasa a copiilor. Documentul respectiv poate fi insa retras daca se constata ca familia adoptiva a furnizat informatii false cu privire la conditiile de adoptie;
- Este introdusa o perioada de monitorizare post-adoptie de doi ani, in care se va asigura si consiliere familiei, dar mai ales pentru a avea garantia unei reintegrari reusite a copilului adoptat intr-un mediu familial.
Prin aceasta lege s-a incercat sustinerea mai indeaproape a interesului superior al copilului, acesta fiind principiul dominant in materia dreptului familiei. Acest act normativ responsabilizeaza si mai mult toate persoanele care au obligatia ocrotirii unui copil ori care si-au asumat aceasta responsabilitate, precum parintii naturali, specialistii care lucreaza in serviciile de adoptie si familiile adoptive. In plus, copiii au sansa de a parasi sistemul de protectie speciala mult mai rapid ca pana acum, pentru a se bucura de o dezvoltare armonioasa in cadrul unei familii permanente.
Daca prevederile legale ar fi respectate cu rigurozitate, modificarile aduse legii adoptiei sunt benefice celor adoptati. Insa daca acestea sunt incalcate ori nerespectate in totalitate, atunci copiii vor fi dezavanatajati de noua lege intrucat aceasta permite o modalitate mai facila de adoptie.
Av. Laura Scutaru
Casa de Avocatura Coltuc
www.coltuc.ro
Foto fr, main si interior 2: Shutterstock.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu