In fiecare an, la 23 aprilie, toti crestinii il sarbatoresc pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta. Daca ar fi sa ne luam dupa iconografia medievala, Sfantul Gheorghe apare mai mult ca un erou de legenda si mai putin ca un sfant. Unele icoane il prezinta pe Sfantul Gheorghe omorand un balaur in vremuri de demult, cand cavalerii purtau armuri stralucitoare. In alte icoane este prezentat sacrificand un dragon inspaimantator pe care, mai apoi, l-a predat fetei de imparat, gest care simbolizeaza raul imblanzit prin credinta.
Despre Sfantul Gheorghe se stie ca a trait in Cappadochia, teritoriul Turciei de azi, in vremea imparatului Diocletian. La 30 de ani ajunsese deja general in armata imparatului. In acea perioada, imparatul emisese un decret impotriva crestinilor, promitand daruri si cinstiri imparatesti celor care se leapada de Iisus Hristos.
Gheorghe cel sfant si-a marturisit credinta in Iisus in fata tuturor, refuzand onorurile promise de imparat si, in ciuda torturilor de tot felul la care a fost supus, nimic nu l-a intors de la credinta sa, ba, prin el, crestinismul a mai castigat adepti, insasi sotia lui Diocletian, imparateasa Alexandra, s-a intors, asemenea multor martori ai suferintelor indurate de Sfantul Gheorghe, spre Mantuitor.
In traditia populara, Sfantul Gheorghe este al doilea stalp calendaristic, alaturi de Sfantul Dumitru - Samedru - cum i se mai spune, intre cele doua divinitati existand o intelegere cosmica, facilitata si de divinitatea suprema.
Se spune ca atunci cand se aud primele broaste cantand, Sfantul Gheorghe, deschizatorul verii pastorale, ia cheia de la Samedru ca sa deschida drumul naturii spre viata, el fiind considerat Cap mare de primavara, inverzitorul intregii naturi, semanatorul tuturor culturilor si inchizatorul anotimpului friguros. Toamna, Sfantul Dumitru primeste inapoi cheia de la Sfantul Gheorghe ca sa inchida timpul frumos si, din adancuri, sa dea libertate anotimpului rece.
In trecut, aceasta sarbatoare era cinstita cu un fast deosebit, timp de trei zile. De-a lungul timpului, s-au pierdut multe obiceiuri legate de aceasta zi. Dintre toate traditiile, in unele comunitati satesti contemporane se mai pastreaza obiceiul impodobirii stalpilor de la poarta cu ramuri verzi de salcie inmugurita si flori galbene de calce, infipte in brazde inverzite pentru a proteja oamenii, vitele si semanaturile de fortele malefice.
Un alt obicei, tot pe la tara, este cel al focurilor purificatoare. Pentru a avea noroc, in ajunul Sfantului Gheorghe se face un foc, aprins de baieti necasatoriti, prin frecarea unor lemne uscate. Focul se face cu scopul de a purifica spatiul, de a indeparta vrajitoarele si calamitatile naturale.
Din cenusa focului amestecata cu plante, bine stiute de batranele satului, se pregatesc alifii pentru bolile de piele.
Tot in noaptea de Sfantul Gheorghe se spune ca se aprind focuri pe comori. De Sfantul Gheorghe, pentru numai 24 de ore, infloresc nucii. Tot in aceasta zi, traditia cere ca, inainte de rasaritul soarelui, fiecare om sa se cantareasca pentru a fi feriti de farmece.
Ca sa capete calitati speciale, busuiocul trebuie plantat in dimineata de Sfantul Gheorghe, pe 23 aprilie, inainte de rasaritul soarelui. Insa semintele de busuioc se pun in pamant, in vase mici, la Dragobete, pe 24 februarie. Vasele se tin in casa, la lumina si, in ziua de Sfantul Gheorghe, se planteaza afara, in gradina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu