marți

Harta păcălelilor din farfurie. Luăm de bune alimente expirate sau "furate" la cântar

ANPC a verificat 297 de operatori economici care comercializează mâncaruri gata preparate, în toată ţara. La 202 dintre acestea, adică 68%, s-au constatat nereguli grave, de la expirarea termenului de valabilitate, la ţepe privind cantitatea şi la neinformarea consumatorului în ceea ce priveşte conţinutul produselor.
Inspectorii ANPC au verificat peste 36 de tone de alimente (materii prime, mâncăruri şi preparate culinare), din
care circa 2,3 tone nu se încadrau în prevederile legale în vigoare. Iată ce au descoperit angajaţii ANPC, în mai multe oraşe din ţară:


Alimente expirate
În Bucureşti:
- „macrou prăjit” cu aspect deshidratat, specific unui produs vechi;
- preparat propriu denumit „sos 8 ierburi” prezentat în caserole individuale ca având data durabilităţii minimale 24.04.2012, deşi aceasta era depăşită din data de 03.04.2012, conform înscrisului de pe ambalajul en-gros, păstrat în dulapul frigorific.


În Oradea:

- aripi de pui prăjite ce prezentau caracteristici organoleptice improprii,


În Galati:
- cârnăciori rotisaţi având înscris pe eticheta de preţ „valabilitate 24 ore”, produs care, conform raportului de fabricaţie avea data limită de consum depăşită.


În Roman, jud. Neamt:
- pulpe de pui expirate de 20 zile, pui grill expiraţi de 5 zile, carne de pasăre expirată de o zi – toate în stare refrigerată.

În Cluj-Napoca:
- s-a găsit în blocul alimentar, în vederea utilizării la prepararea mâncărurilor, carne şi preparate din carne, condimente, produse lactate expirate de peste 3 zile;

Masuri dispuse:
• oprirea definitivă de la comercializare şi / sau utilizare a 158 kg alimente care erau improprii consumului uman;
• oprirea temporară de la comercializare şi / sau utilizare a 1.430 kg alimente până la remedierea deficienţelor;
• aplicarea a 217 sanctiuni contraventionale constand în 114 avertismente si 103
Amenzi contravenţionale în valoare de 301.800 lei.

Mâncare stricată în raioanele specializate ale super/hipermarketurilor, lanţurilor de magazine şi magazinelor
specializate cu autoservire

În Baia Mare, jud. Maramureş:

- s-a găsit în frigiderul bucătăriei carne de pasăre congelată cu data durabilităţii minimale expirată;

În Prahova:

- în stoc, cotlet de porc expirat ce urma să fie utilizat pentru prepararea diferitelor sortimente de mâncăruri gătite.
Neîncadrarea în cantitatea netă declarată.

În Bacău:

- diverse produse de patiserie pentru care cantitatea netă reală era mai mică decât cea afişată. Astfel, plăcinta cu urdă şi mărar, plăcinta cu dovleac, plăcinta cu mere şi scorţişoară, plăcintă dobrogeană cu telemea aveau afişate o cantitate netă de 0,115 kg, însă, în realitate aveau 0,076 kg (-0,039 kg, mai putin cu o treime!), 0,086 kg (-0,029 kg), 0,09 kg (-0,025kg).

În Bistriţa:
- sandvişuri preparate în cadrul unităţii, la care cantitatea netă/bucată era mai mică decât cea declarată



Nerespectarea condiţiilor de expunere, prezentare şi comercializare pentru produse finite, respectiv de depozitare a alimentelor utilizate ca materii prime



În Bucureşti:

- ouăle erau depozitate la temperatura mediului ambiant din blocul alimentar;

- în acelaşi frigider erau depozitate produse din carne tratate termic şi carne fiartă alături de carne de pasăre, carne de porc;

- ciorbă de burtă obţinuta din burtă de vită fiartă anterior şi congelată, şi nu prin preparare integrală în ziua servirii.

În Satu Mare:

- vasele de expunere şi comercializare erau murdare, prezentând zone cu depuneri.

Deficienţe privind monitorizarea temperaturilor spaţiilor frigorifice s-au constatat la operatori economici din Bucuresti, Ploiesti, Sibiu. 50% din operatorii economici controlaţi nu asigurau informarea corectă, completă şi
precisă a consumatorilor

De asemenea, inspectorii au mai descoperit cântare neverificate metrologic sau la care verificarea metrologică era
expirată.

SFATURI PENTRU CONSUMATORI:

- Refuzaţi produsele care prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, gustului, mirosului sau care prezintă semne de infestare cu paraziţi;
- Refuzaţi produsele care prezintă aspect necorespunzător;
- Refuzaţi produsele alimentare care prezintă urme de mucegai;
- Refuzaţi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare;
- Refuzaţi produsele pentru care aveţi dubii în ceea ce priveşte gradul de prospeţime;
- În cazul în care suferiţi de alergie la un component alimentar, nu ezitaţi să solicitaţi vânzătorului informaţii referitoare la aceste ingrediente;
- La recepţia comenzii, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba, în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs.

Niciun comentariu: