Femeile încep să-şi dorească un copil în momentul în care se simt pregătite atât din punct de vedere al organismului, dar şi al ceasului biologic, arată un studiu realizat recent în SUA.
Rezultatele studiului au arătat că ceasul nostru intern, da şi ritmul circadian (ciclul de 24 de ore care cuprinde toate procesele biologice) joacă un rol important în conceperea unui copil. Dacă ritmul circadian este perturbat, atunci fiziologia reproducerii este afectată.
Cercetările anterioare au mai evidenţiat că femeile care lucrează în schimburi, precum asistentele sau însoţitoarele de bord, pot întâmpina dificultăţi în momentul conceperii datorită nepotrivirii dintre ritmul circadian şi ceasul intern.
,,Rezultatele noastre au implicaţii importante pentru sănătatea reproductivă a femeilor, în special a celor care lucrează în schimburi. Persoanele care ţin cont de ritmul circadian sunt cele care au şi o stare de sănătate mai bună, de aceea apar problemele de reproducere în momentul în care femeia suferă de tulburări ale somnului”, a afirmat Keith Summa, autorul studiului şi medic la Universitatea ,,Northwestern” din SUA.
Rezultatele cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical ,,PLoS ONE”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu