Tradiţii pentru spor şi sănătate la sărbătoarea Înălţării Domnului

La 40 de zile după Învierea Domnului, creştinii ortodocşi sărbătoresc un mare eveniment din viaţa pământeană a Mântuitorului Hristos şi anume Înălţarea Domnului la cer.

Praznicul sărbătorii, cunoscut în popor sub numele de Ispas, este orânduit după şase săptămâni de la Paşti, totdeauna în ziua de joi. Pentru ultima dată, în acest an, la sărbătoarea Înălţării Domnului, creştinii ortodocşi înroşesc ouă, prepară bucate tradiţionale ca la Paşti şi se salută cu formula :"Hristos s-a înălţat".

Sărbătoarea a căpătat o importanţă deosebită din vremea când împărăteasa Elena a început construcţia Bisericii Eleona, pe Muntele Eleonului (Măslinilor), pe locul de unde Iisus s-a înălţat la cer. Sfântul lăcaş a fost finalizat de împăratul Constantin cel Mare, în memoria mamei sale, împărăteasa Elena.

În acele vremuri, Înălţarea era sărbătorită cu mare fast, începând de la miezul nopţii. Chiar dacă în zilele noastre Biserica Eleona este în ruină, în ziua marelui praznic aici se adună credincioşi şi clerici de diferite confesiuni, iar Sfânta Liturghie se săvârşeşte pe altare portative.

Timp de 40 de zile, de la Înviere, Iisus s-a arătat Apostolilor săi convingându-i că Învierea sa este reală şi de faptul că El este cu adevărat printre ei. Astfel, Iisus voia să le dovedească ucenicilor că nu s-au întâlnit cu o nălucă. Cu acest prilej, El le-a dat ultimele învăţături, a mâncat alături de ei „o bucată de peşte fript şi o bucăţică dintr-un fagure de miere", potrivit Evangheliei lui Luca (24, 42).

Atunci, Iisus i-a asigurat că va fi mereu alături de ei şi de cei botezaţi în religia creştină, cu toate că misiunea lui pe pământ se încheie. De asemenea, Iisus şi-a încredinţat ucenicii de importanţa rolului pe care ei îl vor juca în propovăduirea credinţei creştine.

„Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetatea Ierusalimului, până când o să vă îmbrăcaţi cu puterea de sus"( Luca , 49). În continuare, în relatările referitoare la ultimele clipe petrecute de Iisus în compania ucenicilor, Evanghelistul Luca spune :"Şi i-a dus afară până spre Bretania, şi ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat, s-a îndepărtat de ei şi s-a înălţat la cer. Iar ei, închinîndu-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu mare bucurie".

Sărbătoarea Înălţării Domnului reprezintă şi garanţia înălţării noastre spirituale: „Eu când mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine", (Ioan 12, 32)

Înălţarea Domnului Iisus la cer are şi alte simboluri spirituale: aceasta este un eveniment esenţial din viaţa Mântuitorului, dar în acelaşi timp, sărbătoarea reprezintă şi înălţarea omului de la stadiul de umilinţă la statutul de fiinţă liberă, creată de Dumnezeu, îndumnezeită de acesta.

Înălţarea Domnului este orânduită după 40 de zile de la Paşte şi este prăznuită în ziua de joi, a patra zi din săptămână. Semnificaţia cifrei 4 se reflectă şi în legendele biblice, referitoare la evenimentul Înălţării: Există patru Evanghelii, patru puncte cardinale, patru faze ale lunii, patru anotimpuri. În scrierile bisericeşti, făcându-se o analogie cu această cifră -simbol, se spune că Iisus se înalţă şi începe să veghezeze asupra întregului univers.

Prin hotărârile Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, marele praznic al Înălţării Domnului a fost consacrat ca zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească.

De aceea, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi din străinătate se fac slujbe de pomenire pentru eroii români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Despre slăvitul eveniment religios, părintele Valentin Fotescu, doctor în teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Capitală ne spune: „Înălţarea Mântuitorului Hristos este începutul universalităţii creştine. Prin Înălţare, Iisus i-a trimis pe ucenii Săi să propovăduiască Cuvântul Evanghelic (cel Bun), potrivit citatului din Evanghelia după Matei (26-28): „Mergând, învăţaţi toate neamurile, până la marginile pământului, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh".Amin.

Tradiţii pentru spor şi sănătate

La praznicul Înălţării Domnului, creştinii respectă unele tradiţii, moştenite din strămoşi.

În această zi, femeile care au în familie rude decedate împart săracilor pâine caldă, ceapă verde, brânză şi rachiu pentru sufletele morţilor. Tradiţia spune că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, venite la casele unde au trăit o viaţă întreagă în ziua de Paşti, se înalţă din nou la cer, iar alimentele date de pomană sunt merinde pentru această călătorie.

De la Paşte şi până la Înălţarea Domnului, cerurile sunt deschise, iar cei care trec la viaţa veşnică ajung direct în rai, fără să mai treacă prin temuta judecată de apoi.

Acum, mormintele rudelor, dar şi cele părăsite din cimitirele oricărei comuntăţi se împodobesc cu frunze de paltin, pentru ca cei răposaţi să se odihnească în pace, iar strigoii să fugă din acele cimitire.

Ferestrele oricărei gospodării trebuie împodobite cu legături de leuştean, pentru ca spiritele rele să nu se apropie de aceste case.

În multe zone din ţară, se păstrează obiceiul ca cei care vor să fie sănătoşi-trupeşte şi sufleteşte-, să facă împletituri din frunze de nuc pe care să le poarte la brâu. Acest ritual s-a dovedit benefic, pentru că şi Iisus purta legătura cu frunze de nuc, atunci când s-a înălţat la cer.

Se spune că, pentru a avea recolte foarte bogate, gospodarii să termine semănăturile până la Înălţarea Domnului.

O legendă străveche spune că la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiţi, spre deosebire de cai care au supărat-o pe fecioara Maria. Aceasta i-a blestemat să nu se sature decât la Înălţare. Atunci, Paştele cailor avea o altă semnificaţie, aceea de aşteptare: în timp, zicala „la Paştele Cailor" are înţelesul de „niciodată".