Asocierile dintre anumite alimente pot să intensifice procesul de slăbire. Dr. Oz explică de ce este important să facem anumite combinaţii alimentare şi cum reuşeşsc acestea să stimuleze arderea grăsimilor.
Dacă ai probleme cu grăsimea de pe burtă înseamnă că ai nevoie de alimente care să limiteze excesul de cortizol, hormonul stresului, care încetineşte metabolismul şi predispune organismul la diverse inflamaţii, explică celebrul Dr. Oz.
În schimb, dacă problema ta principală este posteriorul unde se concentrează marea parte a grăsimii inestetice, atunci cea mai potrivită dietă este una săracă în grăsimi şi bogată în calciu.
Află de la Dr. Oz care sunt cele mai eficiente combinaţii alimentare, în funcţie de zona predispusă la îngrăşat!
1. Portocale cu avocado ca să scapi de grăsimea de pe burtă
Potrivit specialistului, persoanele care acumulează grăsime în special pe burtă au un nivel crescut al cortizolului. Acest lucru determină încetinirea metabolismului. De aceea este recomandat să consumi vitamina C care este recunoscută pentru faptul că reduce nivelul cortizolului, susţine Dr. Oz. Astfel că dacă vei asocia o portocală cu avocado care e bogat în grăsimi mononesaturate vei reduce riscul de inflamaţii şi vei împiedica depunerea grăsimii pe abdomen.
Salata recomandată de Dr. Oz: amestecă 1 avocado cu 3 portocale, puţin ulei de măsline şi sare. Specialistul recomandă consumul acestei salate la masa de prânz, acompaniată de piept de pui la grătar.
2. Brânză de vaci cu fasole neagră ca să scapi de grăsimea de pe fund
Trebuie să alegi brânza de vaci degresată, deoarece cercetările au evidenţiat faptul că lactatele sărace în grăsimi şi bogate în calciu accelerează procesul de slăbire. Cea mai bună combinaţie pentru a scăpa de grăsimea de pe fund este brânza de vaci, degresată şi amestecată cu boabele de fasole neagră.
Reţeta recomandată de Dr. Oz: amestecă o conservă de fasole neagră cu 350 de grame de brânză de vaci degresată, 3 roşii cherry, 1/2 cană de porumb şi pătrunjel proaspăt. Poţi să le mixezi în blender pentru a obţine un sos delicios pe care îl poţi consuma cu beţe de ţelină, castravete, morcov sau alte legume. Acest sos îl poţi folosi pentru gustările din mesele principale.
3. Nuci braziliene cu ceapă ca să scapi de grăsimea care se depune peste tot
Dr. Oz recomandă nucile braziliene pentru conţinutul lor bogat în L-arginină, un ingredient care stimulează metabolismul, favorizând arderea grăsimilor. Un lucru de care trebuie să ţii cont este faptul că ceapa trebuie să o consumi crudă, deoarece numai astfel vei preveni senzaţia de balonare. Odată ce este gătită, ceapa nu mai are această proprietate.
Reţeta recomandată de Dr. Oz: mărunţeşte nucile braziliene, ceapa şi amestecă-le cu puţină quinoa fiartă. Se consumă câte o jumătate de cană din acest amestec la masa de seară, alături de mâncăruri uşoare, dar fără amidon. Potrivit specialistului, quinoa are un indice glicemic scăzut, împiedicând fluctuaţiile bruşte ale glicemiei care conduc la creşterea în greutate.
4. Unt de arahide cu fulgi de ovăz ca să arzi mai multe grăsimi
Acest desert delicios se prepară foarte simplu, este bogat în fibre şi proteine care ajută la formarea masei musculare şi intensifică arderea grăsimilor.
Reţeta recomandată de Dr. Oz: amestecă 2 linguri de unt de arahide cu 2 linguri de fulgi de ovăz. Se formează biluţe care se păstrează la frigider. (Foto: iStockphoto).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu