Sergiu Celibidache (1912-1996) a fost unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii. Nascut la Roman, intr-o familie instarita, si-a parasit parintii pentru ca acestia nu ii intelegeau pasiunea pentru muzica. A trait in saracie multa vreme, dar nu a abdicat niciodata de la dragostea sa pentru muzica. Este dirijorul care a refuzat cu incapatanare, de-a lungul anilor, orice fel de inregistrari audio, pe motiv ca ar scadea emotia prestatiilor sale. S-a născut la Roman pe 28 iunie 1912, a fost un dirijor și compozitor român, membru de onoare al Academiei Române. Primii ani după liceul absolvit în orașul natal și i-a petrecut la Iași, unde ia lecții de pian și compoziție, apoi se înscrie la cursurile de filosofie și matematică ale Universității din București.
În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl și Heinz Tiessen (compoziție), Fritz Stein (arta dirijatului). În același timp audiază cursurile de filosofie ale lui Eduard Spranger (psihologie) și Nicolai Hartmann (metafizică).
Abia sfârșite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist. Până în 1952, când Furtwängler, reabilitat, redevine șef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică, nu totdeauna comodă pentru componenții unei orchestre. Suferă o mare deziluzie când aceștia, în 1954, îl aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viață, ca succesor al lui Furtwängler.
Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.
Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.
Sergiu Celibidache este nevoit inca de tanar sa se intretina singur si pentru a-si castiga existenta in 1940 lucreaza, printre altele, ca pianist corepetitor al unui dansator, acompaniindu-l in turneele sale. El se dedica insa in continuare compozitiei propriilor lucrari, dar incepe si sa dirijeze; pentru inceput, corurile lucratorilor feroviari si ale controlorilor de tramvai. La acel moment, el se considera intai de toate compozitor
Primul lui angajament ca dirijor permanent l-a primit in anii 1941-1942 la ansamblul de amatori "Orchester Berliner Musikfreunde" ("Orchestra prietenilor berlinezi ai muzicii"), cu care a sustinut cel putin 7 concerte publice si caruia i-a dedicat si o compozitie de proba.
Inca de la inceput, Celibidache uluieste prin memoria lui extraordinara, el cunoscand toate lucrarile dirijate pe dinafara. In plus, Celibidache a organizat concerte camerale sub bagheta sa cu un ansamblu de studenti ai Facultatii de Muzica din Berlin - printre altele s-au interpretat atunci Concertele Brandenburgice de Bach. Realizarile sale impresioneaza inca de timpuriu, dat fiind ca profesorul sau Heinz Tiessen specifica, intr-un interviu al acelor timpuri, ca dirijorul sau preferat, pe langa Furtwangler, este Sergiu Celibidache!
La finalul anilor de studiu, Celibidache scrie o lucrare de doctorat despre "Elementele formative in tehnica de compozitie a lui Josquin des Pres" ("Formbildende Elemente in der Kompositionstechnik Josquins des Pres").
Conditiile de trai in Berlinul celui de-al Doilea Razboi Mondial au fost pentru Celibidache, sarac aproape dintotdeauna, deosebit de tensionate; nu avea bani aproape deloc, slabise extrem de mult si a facut fata acelor vremuri doar multumita ajutorului altruist al cuplului de lucratori de tramvai, de la care primise de ani de zile o camera (in cartierul Berlin Halensee, in Eisenzahnstraￃe 26a). Sergiu Celibidache era considerat un student cu aptitudini speciale in tara sa natala, Romania, astfel ca nu a fost chemat de la Berlin pentru a lupta in razboi. Acestuia i s-a permis continuarea studiilor la Berlin pe durata celui de-al doi-lea Razboi Mondial. Cum profesorii au fost nevoiti sa-si paraseasca posturile din cauza razboiului, Sergiu Celibidache a predat chiar propriilor colegi diverse discipline. In aceasta perioada, a dus o lupta pentru supravietuire, fiind lipsit de hrana si facand slalom printre bombardamente.
Prima aparitie semnificativa a lui Celibidache dupa razboi ca dirijor este un concert din 11 august 1945 cu Orchestra de Camera din Berlin. La scurt timp dupa, ia parte la un concurs de dirijat, organizat de Orchestra Radio din Berlin (Rundfunk Sinfonieorchester Berlin) pe care il castiga cu brio, avand pe atunci doar 33 de ani.
In acest timp, Orchestra Filarmonica din Berlin se confrunta cu faptul ca dirijorul sef Wilhelm Furtwangler fusese exilat pana la terminarea procesului sau de denazificare iar dirijorul interimar, Leo Borchard, decedase recent. Astfel, fiind in cautarea unui dirijor deopotriva competent si fara implicatii politice, orchestra il remarca pe Celibidache si il invita la un prim concert pe 29 august 1945. Programul include Uvertura operei Barbierul din Sevillia de Rossini, Concertul de Fagot de Weber op.76 si Simfonia a 9-a de Dvorak. Orchestra a fost convinsa de modul de lucru ambitios al tanarului roman, alegandu-l in octombrie 1945 ca noul sau Director General de Muzica. Din aceasta colaborare au rezultat finalmente 414 concerte atat in Berlin, cat si in turnee.
In 1946, in prima stagiune cu Orchestra Filarmonica din Berlin, Celibidache a dirijat nu mai putin de 108 concerte. In acelasi an are loc si prima intalnire cu Wilhelm Furtwangler in Berlin, concomitent incepand corespondenta dintre cei doi. Celibidache incepe sa predea la Institutul International de Muzica din Berlin.
In 1948, Celibidache conduce pentru prima oara o alta orchestra de varf - London Philharmonic Orchestra. In acel an are loc si primul turneu de dupa razboi in Anglia al Orchestrei Filarmonice din Berlin. De asemenea, in acel an s-a semnat si primul (si singurul) contract de inregistrari al lui Celibidache cu renumitul producator Walter Legge. Din acel moment, dupa ce a ascultat sunetul fad , Celibidache nu a iubit niciodata inregistrarile, preferand caracterul direct al concertelor live. El considera ca inregistrarile impiedicau implicarea ascultatorului in muzica si nu puteau oferi decat o reprezentare deformata a realitatii".
A murit la 14 august 1996, la reședința sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (în apropiere de Paris).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu