joi

Fumatul şi alcoolul nu scad şansele bărbaţilor de a avea copii

Oricât de mult ar fuma şi ar bea alcool, bărbaţii pot să procreeze fără probleme, potrivit unui studiu care a stârnit controverse. Nici chiar obezitatea nu le afectează fertilitatea, mai susţine acesta.

Stilul de viaţă al unui bărbat nu influenţează în niciun fel numărul şi calitatea spermatozoizilor, potrivit unui studiu publicat recent de o echipă de cercetători de la universităţile britanice Manchester şi Sheffield. Teoria lor este în contradicţie cu recomandările medicale actuale, potrivit cărora bărbaţii infertili ar trebui să renunţe la fumat şi la consumul de alcool pentru a-şi creşte şansele a avea copii.

Nici chiar excesul ponderal nu poate afecta calitatea spermei, mai spun specialiştii britanici. Pentru studiul lor, au recrutat 2.249 de bărbaţi din 14 clinici de fertilitate din Marea Britanie. „Rezultatele arată că multe obiceiuri au prea puţină influenţă asupra calităţii spermei", a declarat coordonatorul studiului, dr. Andrew Povey, de la Universitatea Manchester.

Cu toate acestea, specialiştii recomandă bărbaţilor să aibă totuşi grijă la stilul de viaţă, dar cu precizarea că nu este necesar să devină „călugări" pentru a-şi păstra fertilitatea.

Cercetătorii britanici nu au analizat însă şi ADN-ul spermatozoizilor. Studiile anterioare au arătat că el poate fi afectat de fumat, de consumul de alcool şi de alte obiceiuri nesănătoase.Spermatozoizii al căror ADN este lezat sunt mai puţin capabili să fecundeze ovulul.

Niciun comentariu: