Știai că ingredientele sunt trecute pe etichetă în ordinea descrescătoare cantității lor? Sau că există E-uri care se ascund sub denumiri mai elaborate, astfel încât cumpărătorii să fie induși în eroare?
Ingredientele cu denumiri alambicate
Atât ingredientele conţinute, cât şi aditivii (conservanţi, coloranţi, îndulcitori, acidifianţi, emulgatori, antioxidanţi, stabilizatori, stimulatori de arome) trebuie să fie menţionate pe etichetă în ordinea descrescătoare a cantităţii lor. Aditivii pot fi scrişi fie sub forma codului alfanumeric european (ca E-uri), fie ca denumire chimică (de exemplu, caramel). Nu uita că nu toţi aditivii sunt nocivi! Astfel, există coloranţi naturali, precum cei obţinuţi din sfeclă roşie, din morcov sau din ardei roşu, dar şi conservanţi consideraţi inofensivi, cum ar fi acidul benzoic şi acidul sorbic.
Valorile nutriţionale
Tipul de grăsimi, numărul caloriilor, valoarea colesterolului, cantitatea de sodiu, de fibre, de zaharuri, de proteine, de vitamine sau de minerale sunt alte elemente pe care trebuie să le urmăreşti pe etichetă, mai ales dacă ai probleme precum colesterol mărit, diabet sau hipertensiune arterială. În general, este specificat conţinutul de nutrienţi raportat la 100 g de produs sau la o porţie. Pentru anumite produse, sunt importante menţiuni precum procentul de grăsime (la lactate) sau dacă aceasta este obţinută prin hidrogenare.
Termenul de valabilitate
Este esenţială citirea datei la care expiră produsul alimentar. Refuză să cumperi alimentele care au trecut termenul de expirare şi pe cele depozitate în condiţii inadecvate, care grăbesc procesul de alterare. Este bine să fii atent şi la unele indicii care arată că produsul alimentar poate fi alterat. Astfel, de exemplu, la unele iaurturi, folia protectoare poate fi dezlipită sau umflată. De asemenea, nu cumpăra borcane cu bulion sau conserve care au capacul bombat, deoarece pot conţine o bacterie care dă botulism, boală cu complicaţii precum paralizia.
Alergenii
Dacă ai intoleranţă la gluten sau la lactoză, urmăreşte menţiunile în acest sens de pe produs, precum şi pe cele legate de alte substanţe alergene, cum sunt soia, grâul, nucile sau susanul. De asemenea, urmăreşte dacă pe etichetă sunt trecute condiţiile de păstrare, de fabricaţie şi de tratare chimică (dacă este cazul).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu