Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a prezentat, marţi, în comisiile reunite de sănătate din Parlament, proiectul noii legi a sănătăţii. Potrivit actului normativ, spitalele își vor schimba statutul juridic și vor deveni instituţii autonome din punct de vedere managerial şi financiar.
AUTOGUVERNARE ÎN SPITALE. Deși inițial se dorea transformare spitalelor în fundații, ministrul spune că s-a renunțat la această formulă, întrucât „această noţiune nu are o accepţiune publică favorabilă” și s-a luat hotărârea ca spitalele să devină instituții autonome din punct de vedere managerial și financiar.
Cum spitalul nu va mai fi o instituţie publică bugetară, nu va fi supus legii salarizării sau celorlalte acte normative care guvernează instituţiile publice. Medicii vor deveni liberi profesioniști și vor fi plătiți în funcție de performanță.
„Acest lucru va permite atât remunerarea personalului medical în funcţie de performanţă, cât şi posibilitatea de a atrage venituri suplimentare la nivelul spitalului, prin desfăşurarea unor activităţi cu plată pentru cei care doresc acest lucru, adică să intre în competiţie şi cu sistemul privat. Spitalul este o entitate care realizează venituri într-o relaţie contractuală (cu casele de asigurări de sănătate, n.r.), deci nu poate fi considerat bugetar, cum Bechtel-ul nu este bugetar pentru faptul că are contract cu statul şi este plătit de la bugetul de stat”, a precizat ministrul Cepoi.
CONCURENŢĂ ASIGURĂRI PUBLICE- PRIVATE. O altă propunere care se regăsește în noua lege a Sănătății este introducerea asiguratorilor privați pe piața serviciilor medicale şi reorganizarea caselor de asigurări de sănătate în 12 case regionale, faţă de cele 44 care funcţionează în prezent.
"Reducerea numărului de case de asigurări are două efecte pozitive. Primul este că reducem nivelul structurilor administrative, al doilea că reducem riscul politizării şi creştem eficienţa acordării serviciilor medicale, deoarece ştim că acordarea serviciilor medicale se centrează în principal pe centrele universitare sau pe oraşele mari, care au structuri de asistenţă medicală performante. Fiind o coordonare regională, poţi să eficientizezi acordarea serviciilor medicale spitaliceşti", a susţinut Vasile Cepoi.
ELIMINAREA TAXEI PENTRU ANGAJATOR. Mai mult, proiectul de lege are în vedere o propunere de eliminare a taxei pe sănătate pentru angajatori, care să constituie însă un fond de 2% din cheltuielile de personal.
"Nivelul contribuţiei la sănătate rămâne acelaşi, 5,5% pentru angajat, 5,2% pentru angajator. Există şi o propunere în care angajatorul să nu mai plătească, şi 5,5% să se plătească pe toate veniturile populaţiei", a susţinut ministrul Cepoi.
PACHET DE SERVICII SOCIALE PENTRU CATEGORIILE DEFAVORIZATE. Ministrul Sănătăţii a susţinut că persoanele vulnerabile, cu venituri sub salariul minim pe economie, vor beneficia de un pachet de servicii sociale de sănătate.
SERVICII DE URGENŢĂ SUSŢINUTE DE LA BUGETUL DE STAT. Serviciile de urgenţă vor fi asigurate în continuare pentru toată lumea, indiferent de calitatea de asigurat sau neasigurat. Plata serviciilor pentru ambulanţă va fi preluată însă de către minister, nu de casele de asigurări, cum este în prezent.
Proiectul de lege urmează să fie prezentat miercuri în şedinţa de Guvern şi să fie menţinut în dezbatere publică până în luna septembrie. În acest timp, ministrul a susţinut că va organiza dezbateri publice în teritoriu pentru a consulta persoanele de specialitate cu privire la noua lege a sănătăţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu