Suntem tentați, adesea, să acceptăm oferte operatorilor de telefonie mobilă atunci când ni se oferă smartphone-uri la prețuri bune, în loc să le cumpărăm la liber, fără a ne creea obligații la Orange, Vodafone sau Cosmote. Mai mult, dacă facem un calcul banal, bazat pe obligația clientului de a păstra abonamentul doi ani, telefonul achiziționat la ofertă costă de cel puțin 3 ori mai mult. Însă, prea puțini aleg să-și cumpere device-ul la liber.
Ultima mișcare a operatorilor de telefonie mobilă s-ar putea să-i împingă pe mulți dintre clienții doritori de smartphone-uri către shopping de telefoane la liber. Astfel, Orange și Vodafone s-au gândit mai bine și au decis să vândă Blackberry-urile, Samsung-urile, HTC-urile și iPhone-urile de la abonament la prețuri mai mult sau mai puțin avantajoase, dar cu obligația de a achita în avans 3 luni de abonament.
Spre exemplu, la Orange, Blackberry 9360 costă, cu abonament, minimum 79 de euro (în funcție de abonamentul ales), iar clientul va plăti această sumă plus încă aproximativ 100 de euro, reprezentând contravaloarea celui mai mic abonament pe o perioadă de 3 luni (Pantera 21 + internet cu trafic nelimitat pe Blackberry), lucru obligatoriu, fără de care clientul nu poate achiziționa telefonul. Astfel, pentru acest telefon, clientul plătește pe loc 179 de euro (aproximativ 787 de lei).
Același telefon, costă la liber 245 de euro, deci oferta Orange nu este foarte avantajoasă. Mai degrabă, ar putea fi socotită o păcăleală. O ţeapă!
Mai putem calcula faptul că pe perioada celor 24 de luni, clientul va plăti aproximativ 720 de euro (abonamentul de circa 30 de euro pe o durată de doi ani) pentru Blackberry-ul cu pricina. Cumva nu mai sunt accesibile ofertele companiilor de telefonie mobilă pentru cei care preferă abonamentul? Pentru că oferta de cartele prepay este mult mai avantajoasă decât cele pentru abonament.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu