joi

Reguli noi la înmatricularea maşinilor în UE

Reînmatricularea unui autovehicul de către un român care se mută în Spania, Italia sau Franţa nu va mai avea nevoie de verificări tehnice suplimentare în ţara de destinaţie, astfel că şi plăţile pentru aceste proceduri vor fi eliminate, prevede noul regulament adoptat ieri de Comisia Europeană şi care ar putea deveni obligatoriu într-un an în toate statele UE.
Noul regulament prevede că cetăţenii care cumpără sau vând un automobil de ocazie în altă ţară a UE nu se vor mai confrunta cu controale tehnice suplimentare şi cu probleme administrative, iar cetăţenii care lucrează într-o altă ţară a UE şi folosesc un automobil înmatriculat de angajator în ţara respectivă nu vor mai trebui să-l înmatriculeze în ţara lor de origine.

În cazul maşinilor înmatriculate în România, diferenţele de preţ la inspecţiile tehnice pot fi consistente în favoarea celor din ţară, Acelaşi principiu se aplică în cazul întreprinderilor: autovehiculele, autobuzele, camionetele şi camioanele ar trebui înregistrate în statul UE în care se află sediul companiei, iar celelalte ţări ale UE trebuie să accepte acest lucru. Multe controale vor fi eliminate cu totul, autorităţile primind informaţiile tehnice necesare cu privire la autovehicul direct de la colegii lor din ţara în care acesta este deja înmatriculat.

Certificatul unic de înmatriculare

Firmele de închirieri auto vor putea transfera maşini într-o altă ţară a UE în perioada concediilor fără a le reînmatricula, ceea ce ar trebui să reducă preţurile de închiriere. În prezent, potrivit estimărilor CE, este nevoie, în medie, de cinci săptămâni pentru încheierea procedurilor, iar costul unei înmatriculări este estimat la 400 de euro pentru cetăţean şi pentru întreprinderi.

Dacă însă proprietarul maşinii va avea rezidenţa în noua ţară de destinaţie, el va trebui să o înregistreze în termen de şase luni, doar că inspecţiile tehnice făcute la prima înmatriculare trebuie recunoscute în noua ţară. Nou regulament elimină aceste „obstacole", dar propunerea nu reuşeşte să scoată definitiv re-înmatricularea în cazul rezidenţei în alt stat membru.

„Mi-ar plăcea să fiu cetăţean al Statelor Unite ale Europei, dar aceasta nu este o realitate posibilă acum. Atunci când se vor înfiinţa, vom putea. Până atunci propunerile mele trebuie să ia unanimitate în consiliu (n.n - unde votează statele membre). Deocamdată, pur şi simplu nu se poate. Este imposibil să existe cu consens în acest sens la Consiliu. Ceea ce putem face însă prin acest regulament este să dăm posibilitatea statelor membre să aleagă modul în care să transpună aceste noi reguli în legislaţia naţională, cum s-ar întâmpla dacă ar fi o propunere de directivă. Este şi motivul pentru care am făcut un regulament care trebuie să se aplice ca atare", a răspuns mai multor critici ale jurnaliştilor, vicepreşedintele CE, Antonio Tajani.

"Ceea ce putem face însă prin acest regulament este să dăm posibilitatea statelor membre să aleagă modul în care să transpună aceste noi reguli în legislaţia naţională.''
Antonio Tajani vicepreşedintele CE

Niciun comentariu: